Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă măsuri drastice în cazul suspiciunii de toxiinfecţie alimentară de pe litoral, în urma căreia a fost activat Planul Roşu de Intervenţie în seara zilei de 1 septembrie 2026. Unitatea de cazare şi alimentaţie publică din Saturn, unde fuseseră semnalate nereguli în mod repetat, a fost închisă pe loc, după verificările de urgenţă de azi-noapte, fiind sancţionată cu o amendă contravenţională în valoare de 17.000 de lei.
Echipele de inspecţie au identificat abateri majore de la legislaţia privind siguranţa alimentelor precum depozitare necorespunzătoare sau lipsă de igienă severă, fiind retrase de la consum produse alimentare neconforme: peşte, carne, mezeluri feliate, brânză şi ouă.
„Este inadmisibil ca un operator economic să ignore avertismentele noastre şi să pună în pericol sănătatea oamenilor. Locaţia unde există această suspiciune de toxiinfecţie alimentară fusese amendată cu doar trei zile în urmă Am intervenit ferm prin aplicarea de măsuri drastice şi am dispus interzicerea imediată a activităţii acestei unităţi, prioritatea noastră fiind protejarea consumatorilor.” a declarat preşedintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu.
Reprezentanţii ANSVSA precizează că înaintea deschiderii sezonului estival, au fost organizate sesiuni extinse de instruire cu operatorii economici de pe litoral. Inspectorii sanitari veterinari au stat în permanenţă la dispoziţia agenţilor economici cu activităţi de consiliere, recomandări şi informaţii clare privind respectarea normelor de siguranţă alimentară, tocmai pentru a preveni astfel de incidente.
Cu toate acestea, în cazul unităţii vizate, normele au fost încălcate în mod repetat. Unitatea fusese verificată de inspectorii sanitar-veterinari cu doar trei zile înainte de producerea acestui incident colectiv. În urma acelui control, au fost descoperite multiple nereguli, fiind aplicată o amendă contravenţională în valoare de 10.000 de lei şi impus un termen strict pentru remedierea deficienţelor.
„În cadrul acţiunii de control desfăşurate azi-noapte, s-a constatat că niciuna dintre deficienţele identificate anterior nu fusese remediată”, susţin reprezentanţii Autorităţii.
Echipele de inspecţie au identificat abateri majore de la legislaţia privind siguranţa alimentelor precum depozitare necorespunzătoare (produse alimentare stocate în condiţii contrare normelor specifice), lipsă de igienă severă (spaţii de lucru, utilaje de producţie şi ustensile de bucătărie neigienizate), deficienţe în lanţul de frig (cameră frigorifică neigienizată şi condiţii precare de întreţinere, precum şi probleme logistice (absenţa unui vestiar funcţional pentru personalul blocului alimentar).
Inspectorii au sechestrat şi retras definitiv de la consum din cauza riscului iminent pentru sănătatea publică următoarele cantităţi de produse alimentare neconforme: 81 de kg de peşte, carne, mezeluri feliate, brânză şi 300 de ouă.
Pentru investigarea focarului şi identificarea sursei microbiologice, echipele de control au prelevat probe de materie primă din incinta blocului alimentar pentru analize specifice de laborator, arată ANSVSA.
„Având în vedere nerespectarea măsurilor dispuse anterior şi pericolul iminent la adresa sănătăţii publice, DSVSA Constanţa a aplicat următoarele sancţiuni administrative: o nouă amendă contravenţională în valoare de 17.000 de lei şi emiterea unei Ordonanţe de Interzicere a Activităţii (OIA), unitatea fiind închisă pe loc”, se precizează în document.
Autorităţile din Constanţa au activat, marţi seară, Planul Roşu de Intervenţie după ce zeci de persoane dintr-un hotel din staţiunea Saturn au acuzat stări de rău. În total, 58 de persoane, între care 11 copii, au fost asistate medical. Şase persoane, între care o femeie însărcinată şi o mamă cu doi copii, au fost transportate la spital.
