Întrunită luni, Comisia Tehnică a Federaţiei Române de Fotbal a decis să îl propună pe Mirel Rădoi pentru postul de selecţioner al echipei naţionale, informează frf.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mirel Rădoi are în palmares 67 de meciuri pentru echipa naţională a României, pentru care a marcat două goluri. Ca fotbalist, a evoluat în cea mai mare parte a carierei sale la Steaua Bucureşti, între anii 2000-2009, Al-Hilal Riyadh, între 2009 şi 2011, Al-Ain, între anii 2011-2014.

Începând din martie 2018, Rădoi a ocupat funcţia de manager sportiv al echipei naţionale U21 a României, iar în luna august a aceluiaşi an a preluat banca tehnică, după ce Daniel Isăilă a decis să accepte o ofertă din Arabia Saudită. A reuşit să califice reprezentativa Under 21 la EURO 2019, unde a ajuns până în semifinalele competiţiei, performanţă ce a însemnat calificarea la Jocurile Olimpice după o pauză de 56 de ani.

În total, pe banca selecţionatei U21, Mirel Rădoi a bifat 15 partide, reuşind să câştige 9 dintre ele şi să bifeze trei remize.

Propunerea Comisiei Tehnice pentru postul de selecţioner al reprezentativei României, Mirel Rădoi, va fi dezbătută în Comitetul Executiv al FRF, în cadrul şedinţei de marţi. 

Rădoi va conduce naţionala tricoloră la play-off-ul Ligii Naţiunilor din martie 2020, ultima şansă de califcare la Euro-2020.

România va evolua, în deplasare, cu Islanda, în play-off-ul Ligii Naţiunilor, s-a stabilit, vineri, în urma tragerii la sorţi care a avut loc la Nyon. Dacă vor câştiga acestă întâlnire, tricolorii vor întâlni, tot în deplasare, învingătoarea dintre Bulgaria şi Ungaria, pentru un loc la Euro-2020.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.