Serie A: O nouă remontada pentru Interul lui Chivu, 5-3 cu Udinese

Serie A: O nouă remontada pentru Interul lui Chivu, 5-3 cu Udinese

Echipa italiană Inter Milano, condusă de Cristian Chivu, a învins luni seara, pe teren propriu, scor 5-3, formaţia Udinese, în etapa a patra din Serie A. Friulanii au condus cu 2-0.

La Milano, oaspeţii au deschis scorul în minutul 9, prin James Abankwah, iar după şapte minute Ekkelenkamp a majorat avantajul friulanilor la 2-0.

Nerazzurri au redus din diferenţă prin Carlos Augusto, în minutul 26, şi au egalat în minutul 35, când a înscris Barella.

A fost 2-2 la pauză, dar Marcus Thuram a adus în avantaj gazdele, cu reuşita sa din minutul 57. Zece minute mai târziu Pio Esposito a mărit ecartul, înscriind din careu. Bonny a trimis şi el mingea în plasă, în minutul 79, iar tabela a fost închisă de Idrissa Gueye, în minutul 90.

Scorul final a fost Inter Milano – Udinese 5-3.

Echipa lui Chivu are patru victorii din patru etape şi, cu 12 puncte, e pe locul secund în clasament. Udinese ocupă poziţia a 13-a, cu 4 puncte.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor