Tehnicianul echipei Rapid, Mihai Iosif, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu Universitatea Craiova, scor 1-2, că echitabil ar fi fost un rezultat de egalitate şi că îşi felicită jucătorii pentru dăruire. De asemenea, Iosif a criticat arbitrajul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Galbenul pe care l-a luat Belu nu a fost niciun galben. Am făcut repriză foarte bună, prima. Am rezistat a doua repriză, am avut şi multă şansă. Dăruirea jucătorilor a fost exemplară şi îi felicit pentru asta. Cred că un rezultat de egalitate era echitabil. Cred că deranjăm. Ciupituri, ciupituri... Spune arbitrul din teren, a fost fault, dar n-a căzut... Nu ştiu ce o să se întâmple dacă îmi plesneşte inima. Probabil va veni familia mea peste ei şi o să le arate cum suntem noi... dacă îmi plesneşte inima de nervi. Vreau să felicit jucătorii noştri pentru toate aceste şapte partide”, a spus Iosif la Digi Sport.

Formaţia Universitatea Craiova a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Rapid, într-un meci din etapa a şaptea a Ligii 1, în care a revenit de la 0-1 şi gazdele au jucat în inferioritate numerică mai mult de o repriză.

Au marcat: Albu ’15 / Markovic ’83, Koljic ‘90+1

În minutul 43, de la Rapid a fost eliminat Claudiu Belu, după ce a primit al doilea cartonaş galben.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.