Fotbalistul Lionel Messi a declarat, marţi, la Barcelona, la festivitatea în care a primit trofeul Gheata de Aur, că nu se aştepta să aibă o asemenea carieră de succes, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Când am început să joc, nu m-am aşteptat la asta. Visul meu a fost, evident, să fiu fotbalist profesionist, dar nu mi-am imaginat unde o să ajung. Asta se datorează muncii grele depuse, efortului şi, peste toate, coechipierilor mei. Am cei mai buni jucători din lume pe posturile lor jucând în spatele meu şi asta face totul mai uşor şi mă lasă pe mine să câştig aceste premii", a declarat Messi.

Fotbalistul argentinian Lionel Messi a primit, marţi, trofeul Gheta de Aur, care recompensează cel mai bun marcator din sezonul trecut în Europa, în cadrul unei festivităţi care a avut loc la Barcelona.

Messi a marcat 34 de goluri în sezonul 2017/2018 şi a obţinut, astfel, a cincea oară trofeul, un record, după cele din 2010, 2012, 2013 şi 2017.

El l-a depăşit în palmares pe Cristiano Ronaldo, cu patru trofee. Portughezul, acum la Juventus, a marcat sezonul trecut 25 de goluri, pentru Real Madrid.

Messi a fost urmat în clasament de Mohamed Salah, autor a 32 de goluri pentru Liverpool, şi Harry Kane (30 goluri pentru Tottenham).

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.