Argentinianul Lionel Messi a devenit, sâmbătă, jucătorul cu cele mai multe victorii obţinute în campionatul spaniol La Liga, informează lequipe.fr.
Messi a marcat un gol, cel al scorului final, de 2-0, în victoria echipei lui, FC Barcelona, obţinută, sâmbătă, în faţa formaţiei Atletico Madrid.
Argentinianul a ajuns la 335 de succese în LaLiga, depăşindu-l pe fostul portar al echipei Real Madrid Iker Casillias, care rămâne cu 334.
Messi a marcat 33 de goluri în 31 de meciuri în acest sezon, în LaLiga, şi conduce în topul golgheterilor europeni.




























