Jandarmeria Capitalei anunţă, duminică seară, că trei suporteri rapidişti au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi de 4300 de lei după ce au fost agresivi când au aflat că Rapid nu le permite accesul la meciul cu Hermannstadt cu recuzită.
“Organizatorul evenimentului sportiv este abilitat să permită sau să interzică recuzita galeriilor, după caz. Astfel, organizatorul a refuzat accesul facţiunii în cauză cu diferite materiale (bannere, tobe, megafoane etc.), context în care acesta a solicitat jandarmilor sprijinul pentru limitarea accesului cu aceste obiecte de recuzită.
În urma aplicării măsurilor specifice, un suporter rapidist a devenit agresiv verbal şi fizic faţă de forţele de ordine, la aflarea măsurilor luate de organizator faţa de recuzita acestora.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
În timpul imobilizării acestuia, alţi doi suporteri au devenit agresivi faţă de forţele de ordine, necesitând imobilizarea şi conducerea celor trei persoane la secţia de poliţie, în vederea aplicării măsurilor legale care se impun.
Cei trei bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu şase amenzi, în valoare totală de 4300 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare”, a explicat Jandarmeria.
Potrivit GSP, Brigada Original 1923, formată din susţinători ai Rapidului, a acuzat faptul că formaţia din Giuleşti „a ajuns primul club din România care îşi cenzurează propriii suporteri”, după ce la meciul cu Hermannstadt fanilor le-au fost interzise toate materialele cu care doreau să intre pe stadion.
Formaţia Rapid a fost învinsă, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de echipa Hermannstadt, într-un meci din etapa a zecea a Superligii.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...