Eveniment NEWS.RO: Viceprimar Braşov: Avem 46.000 de locuri de parcare şi 120.000 de maşini înmatriculate în Braşov / Vrem să construim parcări supraetajate pe locul centralelor termice de cartier

Eveniment NEWS.RO: Viceprimar Braşov: Avem 46.000 de locuri de parcare şi 120.000 de maşini înmatriculate în Braşov / Vrem să construim parcări supraetajate pe locul centralelor termice de cartier

Viceprimarul Braşovului, Lucian Pătraşcu, a declarat, luni, la evenimentul NEWS.RO - Oraşul meu - Acasă şi la birou - Ediţia a V-a, că în municipiul Braşov sunt înmatriculate 120.000 de autoturisme la care se adaugă aproximativ 30-35.000 de maşini din alte judeţe, iar numărul locurilor de parcare în oraş este de 46.000. El a anunţat că primăria doreşte realizarea unor parcări etajate în cartierele din Braşov pe amplasamentul centralelor termice de cartier.

"Cu privire la urbanismul şi locurile de parcare din municipiul Braşov, într-adevăr, cred că majoritatea municipiilor reşedinţă de judeţ au o problemă cu locurile de parcare. Noi la Braşov avem 46.000 de locuri de parcare şi 120.000 de maşini înmatriculate în municipiul Braşov. Şi preconizăm noi că sunt vreo 30-35.000 de maşini care sunt din alte judeţe şi care sunt în municipiul Braşov şi care locuiesc în municipiul Braşov, în diferite situaţii", a afirmat viceprimarul din Braşov.
El a precizat că Primăria are un proiect pentru construirea de parcări supraetajate în fiecare cartier.
"La Braşov avem un proiect pilot prin care dorim să construim parcări supraetajate în fiecare cartier de municipiu, avem aceste centrale termice care au aparţinut CET-ului mai demult, iar pe aceste amplasamente unde sunt centralele termice de cartier, vrem să le demolăm şi să facem pe acele centrale, locuri de parcare supraterane. Practic, pe o amprentă la sol de 20 de maşini, acolo te poţi duce patru etaje şi vei avea o parcare de 80 de locuri. Este o parcare pe sistem de lift", a transmis Lucian Pătraşcu.
El a mai precizat că în Braşov, până la sfârşitul anului, se va putea circula gratuit cu transportul în comun în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră