Nicolae Constantin, antrenorul echipei Petrolul Ploieşti, s-a declarat surprins de evoluţia elevilor lui în înfrângerea suferită sâmbătă, la Mioveni, scor 0-1.
„Noi ne-am crezut învingători încă înainte de începerea meciului. O parte din vină o port şi eu. E o victorie meritată a Mioveniului. Sunt surprins neplăcut de evoluţia noastră, pentru că nimic din ceea ce am lucrat nu s-a aplicat pe teren.
Am crezut că putem trece peste absenţele pe care le aveam, dar se pare că nu am reuşit să suplinim lipsa jucătorilor accidentaţi.
11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR.
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank
La Moldoveanu nu am văzut faza, dar din moment ce avem VAR şi nu s-a dat penalti, înseamnă că nu a fost. Despre play-off nu aş vrea să vorbesc. Noi pierdem la ultima clasată şi ne gândim la play-off?”, a declarat Nae Constantin.
Echipa CS Mioveni, ultima clasată în Superligă, a învins sâmbătă, pe teren propriu, formaţia Petrolul Ploieşti, scor 1-0, în etapa a 22-a din Superligă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...