Fostul selecţioner al Argentinei Marcelo Bielsa a fost numit la conducerea tehnică a echipei Leeds United din Championship. Antrenorul supranumit "El Loco" (Nebunul) îl înlocuieşte pe Paul Heckingbottom, demis la 1 iunie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În vârstă de 62 de ani, Bielsa a antrenat ultima dată echipa franceză Lille, de la care a plecat cu scandal. La finalul anului trecut, Lille i-a reziliat contractul tehnicianului, pentru că plecat în Chile fără să anunţe clubul, după a şaptea înfrângere suferită în campionat. Bielsa a dat în judecată gruparea franceză şi cere să i se achite 18,6 milioane de euro, din care 13,6 milioane reprezintă salarii şi cinci milioane daune.

Anterior, el a mai antrenat, printre altele, echipele Newell's Old Boys, Velez Sarsfield, Espanol, Olympique Marseille, Athletic Bilbao şi echipele naţionale din Argentina şi Chile.

"A fost întotdeauna ambiţia mea să lucrez în Anglia şi am avut mai multe oportunităţi de a o face de-a lungul carierei mele, dar întotdeauna am simţit că e important să aştept proiectul potrivit căruia să mă alătur. Când un club cu istoria lui Leeds United mi-a făcut o ofertă, mi-a fost imposibil să o refuz", a declarat Bielsa, potrivit BBC.

Leeds a terminat campionatul ligii a doua din Anglia pe locul 13 din 24 de echipe. Sezonul viitor va fi al cincilea consecutiv pe care gruparea britanică îl începe cu un nou manager.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.