Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că aşteaptă să treacă cele şase luni de la numirea procurorilor şefi, el arătând că impresia, până în momentul ăsta, este că activitatea s-a dinamizat, pentru că s-a separat cercetarea penală de televizor ira faptul că acte importante din dosare importante nu mai ajung pe surse, în spaţiul public, e un pas înainte. Nicuşor Dan a mai afirmat că există o aşteptare a societăţii legată de violenţa în familie, de traficul de droguri, dar cea mai importantă aşteptare este legată de fenomenul corupţiei, corupţia mare, corupţia mică.
Preşedintele a declarat în cadrul întâlnirii cu absolvenţii din magistratură, că, în ceea ce priveşte procurorii, lucrurile sunt cumva mai simple.
”Există o aşteptare a societăţii legată de mai multe lucruri, de violenţa în familie, de traficul de droguri şi aşa mai departe, dar cea mai importantă aşteptare este legată de fenomenul corupţiei, corupţia mare, corupţia mică. Aştept să treacă cele şase luni de la numirea procurorilor şefi. Impresia, până în momentul ăsta, este că activitatea s-a dinamizat”, a declarat şeful statului.
El a menţionat că, dacă ne uităm pe cifre, ”un lucru bun este că am separat cercetarea penală de televizor”.
”Faptul că acte importante din dosare importante nu mai ajung pe surse, în spaţiul public, e un pas înainte”, a mai spus preşedintele.
”Reiterez responsabilitatea pe care o preluaţi odată cu preluarea acestei funcţii, dar reiterez optimismul că, prin activitatea dumneavoastră, o să ajungem într-un termen rezonabil la bunul echilibru şi la percepţia de dreptate în ţara noastră”, a mai spus şeful statului.




























