Fostul fotbalist argentinian Diego Maradona va recunoaşte că este tatăl a trei copii, în Cuba, a declarat avocatul actualului antrenor al formaţiei mexicane de ligă secundă Dorados de Sinaloa, pentru publicaţia Clarin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Vom face testele ADN. Sunt de la femei diferite, iar Diego îi va recunoaşte când va merge în Cuba", a declarat avocatul Matias Morla.

Campionul mondial din 1986 are deja cinci copii, Dalma, Gianinna, Diego Junior, Jana şi Diego Fernando.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Potrivit lui Morla, Maradona, în vârstă de 58 de ani, va merge la vară, la Havana, pentru a face testele ADN şi pentru a-şi recunoaşte copiii, care acum sunt adolescenţi. Potrivit Clarin, copiii provin de la două femei diferite. 

Maradona a mers în Cuba în ianuarie 2000, pentru a se interna într-o clinică de dezintoxicare, în urma consumului de droguri. El a revenit în Argentina, în 2005.

Fostul fotbalist a fost căsătorit o singură dată, cu Claudia Villafañe, până în 2004, când cuplul a divorţat. Cu Claudia, Maradona are două fete, Dalma şi Giannina. În timpul divorţului, Maradona a recunoscut un fiu, pe Diego Sinagra, născut la Napoli, în septembrie 1986, dintr-o relaţie cu modelul Cristina Sinagra, pe vremea când juca la echipa din oraşul italian. Diego Fernando este fiul lui Maradona din relaţia cu Veronica Ojeda, iar Jana dintr-o relaţie cu Valeria Sabalain.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.