Fundaşul Cristian Manea a declarat că selecţionerul Cosmin Contra a răguşit la meciul cu Serbia şi că auzea de pe margine doar indicaţiile date de "domnul Jerry", secundul Ionel Gane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"E un rezultat echitabil care ţine grupa deschisă pentru că este greu să scoţi un punct aici, la ei. Sunt foarte puternici şi îi ajută şi stadionul. (n.r. - Cosmin Contra) nu mai putea să vorbească. Şi de pe margine îl auzeam doar pe domnul Jerry. A fost foarte frumos şi ţin să le mulţuemsc suporterilor că au venit la meci şi ne-au susţinut", a declarat Manea. 

Echipa naţională a României a încheiat la egalitate, scor 2-2 (0-1), meciul susţinut, luni, la Belgrad, în compania Serbiei, în etapa a doua a grupei 4, seria C a Ligii Naţiunilor.

Pentru România au marcat Stanciu (48 – penalti) şi Ţucudean (68), iar pentru Serbia a punctat Mitrovici (26, 63).

Tricolorii au remizat şi în primul meci, disputat, vineri, la Ploieşti cu Muntenegru, scor 0-0.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.