Formula 1: Ferrari, omagiu pentru Michael Schumacher la Marele Premiu al Italiei de la Monza

Formula 1: Ferrari, omagiu pentru Michael Schumacher la Marele Premiu al Italiei de la Monza

Ferrari va profita de Marele Premiu al Italiei de la Monza din această săptămână pentru a sărbători 30 de ani de la venirea lui Michael Schumacher în cadrul Scuderiei.

Astfel, cele două monoposturi ale lui Charles Leclerc şi Lewis Hamilton vor fi decorate în culorile modelului F310 din 1996, primul monopost al pilotului german, câştigător a cinci titluri mondiale consecutive cu Ferrari între 2000 şi 2004.

Pe aripa faţă vor fi, de asemenea, şapte stele care să amintească de cele şapte titluri mondiale ale lui Schumacher, iar logo-ul MS va fi inscripţionat pe capota motorului.

Cei doi piloţi vor purta, de asemenea, un combinezon special.

Dar Ferrari le rezervă fanilor săi şi un spectacol special, întrucât la Monza vor fi expuse trei monoposturi: F310 din 1996, 248 F1 din 2006 şi F2002. Iar Rubens Barrichello şi Sebastian Vettel, doi foşti piloţi ai Scuderia, se vor urca la volan pentru un tur de onoare.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră