Echipa franceză PSG, deţinătoarea Ligii Campionilor, a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Angers, în a doua etapă din Ligue 1.
Având câţiva jucători importanţi indisponibili, Luis Enrique a aruncat pe teren, cu Angers, tot ce mai avea bun în lot, dar Dembele a ratat un penalti în minutul 27 şi la pauză s-a intrat fără gol marcat. Fabian Ruiz a deblocat tabela în minutul 50, aducându-i pe parizieni în avantaj. şi chiar dacă la PSG au intrat Goncalo Ramos, Zaire-Emmery sau Kang-in Lee, campioana Europei nu a mai înscris, iar PSG – Angers a fost 1-0.
Pentru parizieni este a doua victorie consecutivă, ei având şase puncte. Angers are trei puncte.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.