Patru centre logistice deţinute de Ozon, al doilea cel mai mare retailer online din Rusia, situate în sudul ţării, au fost ţinta unor atacuri cu drone ucrainene, a anunţat luni compania, numărul facilităţilor vizate ajungând la şase începând cu 22 august, relatează Reuters.
Ozon a declarat că centrul său logistic din Mahacikala, Daghestan, a luat foc în urma unui atac cu drone, în timp ce angajaţii din depozitele de la Adigheisk, din regiunea Adigheia, şi din Nevinnomissk, din regiunea Stavropol, au fost evacuaţi.
„Conform informaţiilor preliminare, mai multe persoane au fost rănite”, a declarat Ozon într-un comunicat, referindu-se la unitatea din Mahacikala, care şi-a întrerupt activitatea.
Compania a mai declarat că a izbucnit un incendiu de proporţii la centrul său din oraşul Enem, din regiunea Krasnodar, dar a adăugat că facilităţile din Adigheia şi Stavropol nu au fost avariate.
Acţiunile Ozon au scăzut cu până la 12% la Bursa din Moscova în urma ştirilor despre atac, în timp ce acţiunile principalului său acţionar, firma de capital privat AFK Sistema, au scăzut cu aproape 13%.
Ozon a devenit al doilea gigant al comerţului electronic din Rusia, după rivalul Wildberries, care este ţinta atacurilor cu drone ucrainene. Activitatea la un centru logistic din regiunea Samara a fost întreruptă după primul atac ucrainean asupra facilităţilor companiei, din 22 august.




























