Senatul şi Camera Deputaţilor au fost convocate în sesiune extraordinară, săptămâna aceasta, pe agendă aflându-se Legea hidrogenului, jalon în PNRR, proiectul privind examenul de admitere la liceu, pe lângă Evaluarea Naţională, modificarea legii ANI, în urma deciziei CCR. Pe legea salarizării, care ar trebui adoptată până la finalul lunii august, fiind jalon în PNRR, nu s-a ajuns încă la un acord, astfel că urmează o nouă întâlnire a liderilor partidelor din fosta coaliţie, pentru a se stabili dacă aceasta va putea fi votată de Parlament în termenul dat.
Senatul a fost convocat în sesiune extraordinară în perioada 24-26 august.
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedinte al PNL, a anunţat vineri că mandatul primit de grupurile parlamentare PNL de la conducerea partidului este să susţină legea salarizării la votul din Parlament.
El a menţionat că au fost promisiuni în spaţiul public şi au fost solicitări ale sindicatelor care sub nicio formă nu pot fi acoperite.
Cele trei mari organizaţii sindicale din educaţie resping "categoric" propunerea privind salarizarea personalului din învăţământ, prezentată la întâlnirea de marţi, de la Palatul Cotroceni, considerând că aceasta "nu răspunde revendicărilor susţinute constant" de către reprezentanţii salariaţilor.
Potrivit liderilor sindicali, discuţiile au continuat la Ministerul Muncii, fără să fie găsită o soluţie pentru problema "esenţială" a grilei de salarizare. "Deşi unele dintre corecţiile prezentate răspund parţial problemelor semnalate de către federaţiile sindicale, acestea nu schimbă problema de fond a proiectului: nivelul coeficienţilor de ierarhizare şi poziţionarea personalului didactic în noua grilă", adaugă liderii sindicali.




























