Mijlocaşul echipei Real Madrid, Toni Kroos, şi-a anunţat joi revenirea în naţionala Germaniei, după trei ani de la retragere şi înaintea Campionatului European din această vară de pe teren propriu, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Kroos, în vârstă de 34 de ani, câştigător al Cupei Mondiale din 2014, şi-a anunţat retragerea din echipa naţională în iulie 2021, după ce Germania a fost învinsă cu 2-0 de Anglia în 16-imile de finală ale Euro 2020, pe Wembley.

Toni Kroos, care a debutat la echipa naţională în 2010, a strâns 106 selecţii pentru Germania. De asemenea, el a câştigat de cinci ori Liga Campionilor, pe lângă o listă lungă de trofee la nivel de club, în perioada petrecută la Bayern Munchen şi Real.

"Băieţi, rapid şi fără durere: Din martie voi juca din nou pentru Germania", a precizat Kroos într-o postare pe reţelele de socializare. "De ce? Pentru că antrenorul echipei naţionale mi-a cerut-o, pentru că aşa vreau şi pentru că sunt sigur că sunt mai multe lucruri posibile cu echipa la Euro decât cred majoritatea oamenilor în acest moment".

Germania este gazda Euro, care începe la 14 iunie şi se va desfăşura în 10 oraşe. Finala va avea loc la Berlin, în data de 14 iulie, dar gazdele au avut probleme de formă în ultimii ani.

Cvadrupla campioană mondială a fost eliminată în prima rundă la ultimele două Cupe Mondiale, din 2018 şi 2022.

Selecţionerul Germaniei, Julian Nagelsmann, care a preluat funcţia în septembrie 2023, nu a avut un start bun, echipa sa având doar două victorii în ultimele şase meciuri. De asemenea, a pierdut ultimele două meciuri, împotriva Turciei şi Austriei, în noiembrie.

Urmează să joace cu Franţa şi Ţările de Jos în martie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.