Jennifer Brady (SUA), locul 24 WTA şi cap de serie numărul 22, a învins-o, joi, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-4, pe Karolina Muchova (Cehia), locul 27 WTA şi cap de serie numărul 25, calificându-se pentru prima dată în finala unui turneu de grand slam.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Brady, 25 de ani, s-a impus la a cincea minge de meci avută, după o partidă care a durat o oră şi 55 de minute. Ea va urca în clasamentul WTA după acest turneu, cel puţin până pe locul 13 WTA, cel mai bun din carieră.

Jennifer Brady va evolua în finala competiţiei cu japoneza Naomi Osaka, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3.

Brady a jucat, anul trecut, în semifinalele US Open, fază în care a fost învinsă de Osaka, scor 7-6 (1), 3-6, 6-3. Anterior, sportiva americană nu trecuse de optimile de finală ale unui grand slam.

Japoneza conduce cu scorul de 2-1 în întâlnirile directe cu jucătoarea americană.

Naomi Osaka s-a calificat în finala Australian Open, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-3, 6-4, pe americanca Serena Williams, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10.

Sportiva japoneză va juca la juca 23 de ani a patra finală de grand slam din carieră, după ce s-a impus la Australian Open, în 2019, şi la US Open, în 2018 şi 2020.

Dacă va cuceri trofeul la Melbourne Park, Osaka va urca pe locul al doilea WTA, în timp ce Simona Halep va coborî o poziţie, până pe locul 3. Halep a fost învinsă, în sferturi, de Serena Williams.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.