Irina Bara, locul 186 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 2-6, 6-4, 6-2, pe Julia Glusko din Israel, locul 129 WTA şi cap de serie numărul 4, în ultimul tur al calificărilor turneului de categorie WTA International de la Istanbul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bara s-a impus după un meci care a durat două ore şi 15 minute.

Şi Ana Bogdan, locul 150 WTA şi cap de serie numărul 7, a intrat pe tabloul principal, după 6-0, 6-2, cu Ipek Oz din Turcia, locul 741 WTA, beneficiară a unui wild card. Românca s-a impus în 57 de minute. 

Jucătoarele calificate şi-au asigurat un premiu de câte 2.100 de dolari şi câte 19 puncte WTA.

Alexandra Dulgheru, locul 167 WTA şi cap de serie numărul 11, luptă şi ea la ora transmiterii acestei ştiri pentru un loc pe tabloul principal, cu Katerina Kozlova din Ucraina, locul 91 WTA şi cap de serie numărul 2.

În faza principală a competiţiei sunt direct acceptate Mihale Buzărnescu, lcoul 30 WTA şi cap de serie numărul 2, Irina Begu, locul 83 WTA şi Sorana Cîrstea, locul 97 WTA.

Toate aceste trei jucătoare vor da piept în primul tur cu sportive venite din calificări, astfel că sunt posibile dueluri între românce în această fază.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.