Irina Bara, locul 162 WTA şi cap de serie numărul 5, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-0, pe sportiva columbiană Jessica Plazas, beneficiară a unui wild card, în turul I al calificărilor turneului de categorie WTA International de la Bogota.
În faza următoare, Bara va evolua cu bulgăroaica Eliţa Kotova, locul 236 WTA.
Pe tabloul principal este direct acceptată Ana Bogdan, locul 108 WTA, care va evolua în primul tur cu Zarina Dias din Kazahstan, locul 107 WTA.




























