Jucătoarea de tenis Ioana Diana Pietroiu, cap de serie numărul 2, a ratat, vineri, calificarea în semifinalele turneului ITF de la Hammamet (Tunisia), dotat cu premii în valoare totală de 15.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.
Pietroiu a fost învinsă, în sferturile de finală, cu scorul de 7-6 (1), 2-6, 6-1, după două ore şi 18 minute, de Natalija Kostici (Serbia), a opta favorită a competiţiei.
Ioana Diana Pietroiu a jucat şi în proba de dublu de la Hammamet, alături de Alicja Zduniak (Polonia). Cele două au fost eliminate în sferturile de finală.




























