Handbal masculin: Călin Căbuţ, jucător al naţionalei, transferat de la Minaur Baia Mare de CSM Constanţa

Handbal masculin: Călin Căbuţ, jucător al naţionalei, transferat de la Minaur Baia Mare de CSM Constanţa
FOTO: CSM Constanţa

Călin Căbuţ, component al naţionalei, a semnat un contract pe două sezoane cu CSM Constanţa, câştigătorea Cupei României în 2023. Căbuţ a jucat 11 ani la Minaur Baia Mare.

Coordonatorul naţionalei Călin Căbuţ, considerat unul dintre cei mai tehnici jucători din România, va juca pentru prima dată la o altă echipă din Liga Naţională, după 11 ani petrecuţi la Minaur Baia Mare.

”După 11 ani la Baia Mare am simţit că este timpul pentru o schimbare în cariera mea şi din vară voi juca la CSM Constanţa. Voi da 100% pentru noua mea echipă, CSM Constanţa, cu care sper să obţin rezultate mai bune decât cele de până acum!”, a declarat handbalistul.

Călin Căbuţ este al doilea transfer al formaţiei CSM Constanţa, după belarusul Mikalai Aliokhin.

În 2023, CSM Constanţa a câştigat Cupa României, după finala chiar cu Minaur Baia Mare.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră