Naţionala României a învins duminică, la Rotterdam, reprezentativa Elveţiei, scor 36-24 (18-9), în ultimul meci din grupa principală II, şi va încheia competiţia, cel mai probabil, pe locul 9. Sorina Grozav este golgeterul competiţiei, cu 46 goluri, după şase partide. Se cunosc şi echipele calificate în sferturile de finală.
Principalele marcatoare ale României au fost Ostase 8 goluri, Grozav 6, Dumitraşcu 4, Necula 3, Gogîrlă 3, Laslo 3, iar pentru Elveţia s-a remarcat Baumann 5.
În urma rezultatului, tricolorele încheie grupa II pe locul 3 (6 puncte) şi, cel mai probabil, pe poziţia a 9-a în clasamentul final al CM. Pe locurile 9-12 se clasează echipele de pe locul 3 în fiecare din cele patru grupe principale, iar România are cel mai bun golaveraj în prezent.
Rezultatele complete ale României la Campionatul Mondial din 2025 sunt: 33-24 cu Croaţia, 31-27 cu Japonia şi 31-39 cu Danemarca – grupa preliminară A; 29-34 cu Ungaria, 37-17 cu Senegal şi 36-24 cu Elveţia – grupa principală II.
România încheie participarea şi cu Sorina Grozav pe primul loc în clasamentul golgerilor, cu 46 goluri.
Chiar dacă partidele din grupele principale se încheie luni sunt cunoscute deja şi echipele calificate în sferturi: Danemarca şi Ungaria (grupa principală I), Germania şi Muntenegru (II), Franţa şi Olanda (III), Norvegia şi Brazilia (IV). Tabloul sferturilor va fi stabilit după încheierea tuturor partidelor din grupele principale, iar meciurile se vor juca în 9-10 decembrie, urmate de semifinale şi finale, în 12 şi 14 decembrie.

Naţionala României s-a calificat la CM2025 după dubla victorie cu Italia din play-off (30-21 şi 31-18), iar obiectivul său la turneul final a fost clasarea în primele 10 locuri.
În palmares, România are patru medalii: aur (1962), argint (1973, 2005) şi bronz (2015). Cea mai slabă clasarea a fost în 2001, locul 17. Naţionala României este singura din lume care a participat la toate ediţiile CM, cea din 2025 fiind a 27-a.
Clasarea pe locul 9 la ediţia CM din 2025 ar fi cea mai bună pentru România, după medalia de bronz din 2015, la următoarele turnee finale fiind pe locurile 10 (2017), 12 (2019), 13 (2021) şi 12 (2023).
Deţinătoarea trofeului este Franţa, care în finala din 2023 a dispus de Norvegia, cu 31-28, cucerind astfel al treilea titlu mondial.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







