Campioana CSM Bucureşti a anunţat, luni, programul din intersezon, iar la finalul lunii va susţine un cantonament comun de pregătire cu campioana Ungariei, Gyor ETO, la Budapesta.
CSM Bucureşti s-a reunit în vederea noului sezon şi susţine în aceste zile antrenamente în aer liber.
Urmează un cantonamentul surpriză, la Budapesta, între 27 iulie – 1 august, în cadrul căruia pregătirea se va face împreună cu campioana Ungariei, Gyor ETO.
Pentru CSM urmează participarea la Cupa Dunărea, unde va juca cu Nykøbing (7 august), cu vicecampioana Corona Braşov (8 august) şi cu gazda Dunărea Brăila (9 august).
Primele meciuri oficiale vor avea loc la Turneul Final Four al Supercupei României, la Braşov, în 15-16 august. Mai participă Corona Braşov, Dunărea Brăila şi Rapid Bucureşti.
În stagiunea 2025-2026, CSM Bucureşti va juca şi în grupa B a Ligii Campionilor, urmând a debuta în deplasare, cu Ikast Handbold, în 6/7 septembrie. La rândul său, Gyor a fost repartizată în grupa A, din care face parte şi Gloria Bistriţa.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.