Simona Halep a declarat, miercuri, agenţiei Reuters, că nu intenţionează să joace la US Open, însă nu a luat încă o decizia definitivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Având în vedere condiţiile prezentate în anunţul US Open din această dimineaţă, astăzi, nu intenţionez să joc la New York", a spus Halep, într-o declaraţie prin e-mail.

Totuşi, Halep a precizat că poate să-şi reconsidere poziţia în cazul în care situaţia se îmbunătăţeşte până la termenul de acceptare pe tabloul principal, de la jumătatea lunii iulie şi a informat Federaţia de Tenis din Statele Unite şi circuitul WTA  despre decizia ei.

"Aş dori să subliniez că decizia mea nu este bătută în cuie", a adăugat ea.

Organizatorii US Open au adoptat măsuri sanitare mai relaxate decât s-a sugerat iniţial.

Una dintre preocupările jucătorilor a fost cazarea într-un singur hotel pentru toţi participanţii. Federaţia Americană de Tenis (USTA) şi-a revizuit intenţia, oferind sportivilor posibilitatea de a închiria un apartament în Manhattan sau de a rezerva o cameră suplimentară (plătită de sportiv) pentru persoanele însoţitoare. Sosirea la New York se poate face folosind mijloacele proprii şi nu cu chartere, aşa cum era planificat iniţial. Jucătorii vor fi testaţi pentru Sars-CoV-2 înainte de a pleca la New York şi de două ori pe săptămână în timpul turneului şi li se va măsura zilnic temperatura. Orice caz pozitiv va fi pus în carantină înainte de a fi tratat medical.

În complexul de la Flushing Meadows, la care vor ajunge cu autobuze de 55 de locuri pe jumătate ocupate şi dezinfectate înainte şi după fiecare călătorie, toţi participanţii vor respecta regulile de distanţare cu un marcaj pe sol şi vor purta obligatoriu mască. Această regulă se va aplica tuturor angajaţilor complexului, precum şi tuturor vizitatorilor.

Accesul la sălile de antrenament şi fitness va fi controlat şi trebuie rezervat. USTA se gândeşte să transforme câteva spaţii în aer liber în complexe de antrenament. Duşurile vor fi permise la arene, dar sub rezerva aceloraşi reguli de distanţare ca alte activităţi. Cele mai mari vestiare vor fi rezervate jucătorilor favoriţi.

Implementarea acestor măsuri stricte va avea consecinţe directe asupra formatului turneului. Organizatorii au anunţat că nu vor fi calificări pe tablourile de simplu, compuse din câte 128 de jucători. Cele de dublu vor fi formate din câte 32 de perechi, alese pe baza clasamentelor.

Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a confirmat, marţi, faptul că US Open se va desfăşura la datele stabilie, 31 august - 13 septembrie.

"US Open va avea loc în Queens, NY, fără spectatori, în perioada 31 august - 13 septembrie. USTA va lua măsuri de precauţie extraordinare pentru a proteja jucătorii şi staff-ul, inclusiv teste, curăţare suplimentară, spaţiu suplimentar pentru vestiare şi caza şi transport dedicate", a scris el, pe Twitter.

Mai mulţi jucători, printre care Novak Djokovici, Rafael Nadal, Nick Kyrgios şi Simona Halep, şi-au exprimat îndoielile cu privire la participarea la competiţia din acest an. Liderul ATP, Novak Djokovici a spus că protocoalele propuse sunt "extreme", părere împărtăşită şi de Simona Halep, care intenţionează să nu participe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.