Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 1 mondial, a declarat, miercuri, la plecarea în SUA, că nu are aşteptări foarte mari de la turneul de Indian Wells, unde vrea să joace ca la începutul anului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"M-am antrenat o singură zi, ieri, dar am făcut pregătire în sala de forţă. Nu am avut dureri, dar trebuie să văd cum va fi la meci. A fost o perioadă foarte bună, după Doha m-am odihnit, am fost chiar şi la munte. A trebuit să stau un pic singură, cu familia. Sper să dureze mult mai mult colaborarea cu Andrei Pavel, ne înţelegem foarte bine. Din punct de vedere al rezultatului nu am aşteptări mari la Indian Wells, obiectivul meu este să joc ca la începutul anului, nu rezultatul este important. Nu m-am antrenat deloc de când am terminat la Doha, nici înainte de Doha prea mult, dar am încredere că jocul este acolo, îl simt foarte bine, mă simt bine pe teren. Sper numai să fiu bine cu piciorul şi vom vedea ce se va întâmpla. Îmi doresc să fiu 100% pe teren, este singurul lucru la care visez în momentul ăsta şi să pot să joc tenis, atât", a afirmat Halep, conform Digisport.

Turneul de la Indian Wells are loc în perioada 5-18 martie, iar Halep este câştigătoare în 2015.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.