Gimnastul japonez Kohei Uchimura a avut o factură de 4.400 de euro pentru că a încercat să captureze prea mulţi Pokemoni la Rio

Gimnastul japonez Kohei Uchimura a avut o factură de 4.400 de euro pentru că a încercat să captureze prea mulţi Pokemoni la Rio

Gimnastul Kohei Uchimura, campion olimpic în 2012 şi de zece ori campion mondial, a primit o factură la telefon de 500.000 de yeni (4.400 de euro) pentru că s-a jucat prea mult Pokemon Go, în mare vogă în acest moment, informează L'Equipe.

Uchimura se află la Rio, iar motivul pentru care factura a fost atât de mare este că a uitat să-şi facă un abonament brazilian.

Din fericire pentru sportiv, operatorul telefonic a acceptat să scadă factura la 3.000 de yeni (26 euro).

Presa japoneză s-a amuzat pe seama acestei probleme, cotidianul The Nikkan Sports scriind: "Kohei Uchimura nu va avea probabil toţi Pokemonii, dar sigur va câştiga medalia de aur".

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră