Volumul schimburilor comerciale de mărfuri dintre România şi Germania s-a ridicat, în perioada ianuarie-iunie, la 21,4 miliarde de euro, în creştere cu 1,3%, faţă de perioada similară de anul trecut, ţara noastră menţinându-se pe locul 17 în clasamentul partenerilor comerciali ai Germaniei. Exporturile Germaniei către România au atins 11,9 miliarde de euro, ceea ce înseamnă un plus de 4,6% faţă de perioada similară din 2025, în timp ce importurile din România au totalizat 9,5 miliarde de euro, cu 2,5% mai puţin raportat la 2025, informează Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România).
”În prima jumătate a anului 2026, relaţiile comerciale dintre România şi Germania au înregistrat o tendinţă de creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, după cum arată datele Oficiului Federal de Statistică (Destatis). Astfel, volumul schimburilor comerciale de mărfuri (importuri şi exporturi) între România şi Germania în perioada ianuarie-iunie 2026 s-a ridicat la 21,4 miliarde euro, o uşoară creştere de 1,3%”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România).
Exporturile Germaniei către România au fost de 11,9 miliarde de euro în prima jumătate a anului, adică un plus de 4,6% faţă de perioada similară din 2025. În acelaşi timp, Germania a importat mai puţin în comparaţie cu anul precedent (-2,5%), valoarea mărfurilor importate din România ajungând la 9,5 miliarde de euro, potrivit comunicatului.
AHK România precizează că aceste rezultate plasează România pe locul 17 în ceea ce priveşte exporturile germane şi pe locul 19 în ceea ce priveşte importurile: ”În ansamblu, România se menţine pe locul 17 în clasamentul partenerilor comerciali ai Germaniei”.
”Evoluţia pozitivă a exporturilor germane către România confirmă încă o dată rolul important al ţării în economia europeană şi în relaţiile comerciale bilaterale. România se numără printre cei mai importanţi parteneri comerciali ai Germaniei, ceea ce subliniază potenţialul solid al pieţei locale şi gradul ridicat de integrare în lanţurile valorice europene”, a declarat Sebastian Metz, director general AHK România.
Sebastian Metz a adăugat că, pentru ca această dinamică să continue, este nevoie de un guvern pe deplin funcţional, fiind esenţială atât continuarea reformelor, cât şi avansarea proiectelor de infrastructură şi digitalizare.
”La fel de important este ca deciziile de politică economică să fie comunicate într-un mod credibil şi transparent. Totodată, este nevoie de un guvern pe deplin funcţional care să adopte măsuri concrete pentru revitalizarea economiei. Pentru acest an, ne aşteptăm la o uşoară creştere a comerţului bilateral”, a afirmat Sebastian Metz.
