Cagliari: Yael Trepy, fotbalistul care a fost aproape de înec într-o piscină, a ieşit din comă

Cagliari: Yael Trepy, fotbalistul care a fost aproape de înec într-o piscină, a ieşit din comă
FOTO: Cagliari

Internat duminică la terapie intensivă în urma unui accident în piscină, atacantul francez al echipei Cagliari, Yael Trepy, a ieşit din comă, a anunţat clubul sard.

Fotbalistul a ieşit din comă şi "a prezentat o recuperare completă a stării de conştienţă", precizează clubul, pe site-ul oficial.

Comunicatul emis de Spitalul "Santissima Annunziata" din Sassari, postat pe site-ul clubului Cagliari:

"Pe parcursul zilei, conform programului, s-a suspendat blocarea neuromusculară şi s-a redus treptat sedarea, începându-se în acelaşi timp reducerea progresivă a asistenţei respiratorii.

«Menţinerea unui schimb respirator optim a permis suspendarea ventilaţiei mecanice şi efectuarea, în cursul după-amiezii, a extubării pacientului», a declarat dr. Stefania Milia, directoarea Secţiei de Terapie Intensivă şi Urgenţe a Spitalului Santissima Annunziata din cadrul AOU din Sassari.

La trezire, pacientul a prezentat o recuperare completă a stării de conştienţă: este vigilent şi cooperant şi, în prezent, nu prezintă deficienţe neurologice evidente. Starea respiratorie şi hemodinamică sunt stabile.

Având în vedere extubarea recentă şi tabloul pulmonar cauzat de sindromul de inhalare, pacientul rămâne internat în secţia de Terapie Intensivă, unde se continuă monitorizarea clinică şi respiratorie strictă.

Alte informaţii privind starea clinică vor fi comunicate în funcţie de evoluţia tabloului clinic".

Component al echipelor de juniori ale clubului Cagliari din 2023, atacantul în vârstă de 20 de ani s-a alăturat echipei de seniori în februarie. A jucat în 8 meciuri şi a marcat deja un gol.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră