Campionatul Mondial de gimnastică de la Doha a continuat, vineri, cu finalele pe aparate, fiind programate la masculin sol, cal cu mânere şi inele, respectiv la feminin sărituri şi paralele. România nu a avut reprezentare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Trei finale pe aparate la masculin s-au disputat, vineri, la Campionatul Mondial de la Doha, fără vreo reprezentare românească, iar medaliile au revenit după cum urmează:

Sol – Artur Dalaloyan (Rusia, 14.900), Kenzo Shitai (Japonia, 14.866), Carlos Yulo (Filipine, 14.600);

Cal cu mânere – Ruoteng Xiao (China, 15.166), Max Whitlock (Marea Britanie, 15.166), Chih Kai Lee (Taipei, 14.966);

Inele – Eleftherios Petrounias (Grecia, 15.366), Artur Zanetti (Brazilia, 15.100), Marco Lodadio (Italia, 14.900).

Intercalate, s-au disputat şi primele două finale la feminin, de asemenea fără prezenţă tricoloră, iar podiumul a fost următorul:

Sărituri – Simone Biles (SUA, 15.366), Shallon Olsen (Canada, 14.516), Alexa Moreno (Mexic, 14.508);

Paralele – Nina Derwael (Belgia, 15.200), Simone Biles (SUA, 14.700), Elisabeth Seitz (Germania, 14.600).

De remarcat faptul că, la 43 de ani, gimnasta uzbekă Oksana Şuşovitina s-a clasat pe locul 4 la sărituri (14.300).

Sâmbătă, în ultima zi a CM de la Doha, vor avea loc finalele la sărituri, paralele, bară fixă (masculin), respectiv bârnă şi sol (feminin).

Delegaţia României a încheiat cu următoarele rezultate: locul 21 în calificările masculine pe echipe, locul 13 în calificările feminine pe echipe, Andrei Muntean – locul 22 în finală la individual-compus, Denisa Golgotă – locul 17 în finala similară feminină.

Peste 500 de gimnaşti concurează pentru cele 42 de medalii mondiale puse în joc, din care 14 sunt de aur. CM de la Doha reprezintă şi prima etapă de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Obiectivul delegaţiei României, feminină şi masculină, la CM de la Doha este clasarea în primele 24 de echipe ale lumii şi a fost deja atins, echipele tricolore obţinând calificarea la Campionatele Mondiale de la Stuttgart din 2019.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.