Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri seară, că formaţia lui Laurenţiu Reghecampf nu a arătat ca o echipă mare la meciul cu Dinamo, scor 2-2, din returul semifinalelor Cupei României, subliniind că arbitrul Cristian Balaj a vrut să arate că este "mai mare decât este".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Un jucător cu experienţa lui Bourceanu nu face aşa ceva. Nu era niciun pericol. Nu am ce să zic. O echipă mare, dacă are avantaj când este cu un om in minus, nu neapărat trebuie să marcheze, dar pasează şi se distrează. Nu suntem o echipă mare. O echipă mare pasează cu fundaşi, cu mijlocaşi. Nu suntem o echipă mare, nu o spun la supărare, asta am constatat", a afirmat Becali, la Sport.ro.

Deşi nu a contestat arbitrajul, Gigi Becali a apreciat că arbitrul Cristian Balaj a vrut "să se dea mai mare decât este": "La Popa au mai fost vreo trei faulturi, pe care Balaj nu le-a dat. Este adevărat, un mare arbitru, dar vrea să se dea mai mare decât este. Dacă ai scos galben, vezi Doamne ai scos roşu, clar merita, dar...Merita roşu, dar nu se face aşa ceva".

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Pentru finanţatorul stelist, Dinamo are un al 13-lea jucător, iar acesta este antrenorul Mircea Rednic: "Rednic este un mare antrenor, copiii lui joacă fotbal, bravo lui, este un mare antrenor".

Gigi Becali crede că dacă el va renunţa la fotbal, deşi nu crede că va face acest lucru, nu va mai exista acest sport în România, deoarece el "menţine flacăra fotbalului". "Până acum am fost altceva, voiam celebritate, dar acum, dacă dau bani, cumpăr ca să şi vând. Am aşa o mânie, dar nu sunt supărat. Am investit în Stanciu, Varela, Momcilovici, Enache, dar nu-mi pare rău. Banii sunt acolo într-o comoară, se va lua şi se vor vinde bijuterii", a comentat Becali.

Echipa Dinamo Bucureşti s-a calificat în finala Cupei României, după ce a terminat la egalitate, miercuri, în deplasare, pe Arena Naţională, scor 2-2 (0-1), cu formaţia Steaua Bucureşti, deţinătoarea trofeului, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei.

În partida tur, pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare, scorul a fost egal, 0-0, iar Dinamo a obţinut calificarea datorită numărului de goluri mai mare înscrise în deplasare.

Miercuri, golurile Stelei au fost marcate de Enache '17 şi Chipciu '52, în timp ce pentru Dinamo au înscris Ekeng '51 şi Puljici '75.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.