Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat că mijlocaşul Dragoş Nedelcu s-a răzgândit şi nu mai vrea să meargă în Ungaria, la echipa MOL Vidi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Băiatul s-a răzgândit. A vorbit cu taică-su şi s-a răzgândit. A zis că nu a mai vrut să semneze. A făcut vizita medicală, a făcut tot, şi apoi s-a răzgândit. Aşa a zis că nu mai vrea, dar mai sunt două zile în care poate decide. Am rămas mască, dar nu am ce să fac, dacă băiatul nu vrea. Eu nu pun presiune pe oameni. Mi-a zis: Pur şi simplu, m-am răzgândit pe loc, nu am ce să reproşez celor de acolo. L-a sunat Vali Argăseală să-l întrebe: "Ăştia de la MOL Vidi sunt curioşi ce s-a întâmplat: Nea Vali, am vorbit cu tata şi m-am răzgândit!" Oricum, m-am pus de acord, dar mai e valabilă înţelegerea şi mai sunt două zile la dispoziţie. El e pe drum deja, vine la antrenament. Dacă se răzgândeşte se duce şi semnează contractul direct. Nu-i nevoie de el cu Dinamo ca să dăm 2-3 goluri cu Dinamo. Are cine să dea cu Dinamo!," a declarat Gigi Becali, la Digisport.

Dragoş Nedelcu, 22 de ani, este la FCSB din vara anului 2017, după ce anterior a evoluat la FC Viitorul. Becali a plătit două milioane de euro pentru el.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.