Sociologul Marian Preda consideră că Luca Niculescu are „şanse puţin mai mari” de a avea un guvern care să treacă de votul Parlamentului, comparativ cu cei patru desemnaţi în ultimele luni pentru funcţia de prim-ministru. Acesta explică faptul că unul dintre avantajele lui Niculescu îl reprezintă faptul că, spre deosebire de ceilalţi nominalizaţi, nu poate fi asociat cu un partid sau altul.
"Este o decizie bună (desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de prim-ministru - n.r.). Altfel, eu nu cred că în politică trebuie să fie foarte mulţi independenţi şi mai ales la nivelul poziţiei de prim-ministru, dar acum cred că are o şansă", a afirmat rectorul Universităţii din Bucureşti, sociologul Marian Preda, într-un interviu difuzat de Digi 24.
Acesta consideră că nominalizarea lui Luca Niculescu este una "tardivă".
Marian Preda îl caracterizează pe Luca Niculescu drept o persoană echilibrată, amintind că nu ar fi primul diplomat ajuns în funcţii importante în politica internă.
"Cred că este un personaj echilibrat, vine din zona de externe. Absolut toţi cei care au venit în politica românească dinspre externe, în momentul în care au intrat în prima linie au avut avantaj mare. Gândiţi-vă la Adrian Năstase, Mircea Geoană... De ce? În politica externă de obicei avem obiective comune, sunt foarte rar dispute, sunt persoane care vorbesc limbi străine, care dacă stau pe zona aceea ies în poză cu personalităţi importante, dacă rămân în zona aceea de confort a politicii externe sunt competenţi. Desigur, şi Luca Niculescu este un fost ambasador în Franţa, deci tehnocrat, tehnocrat dar nu e chiar străin de ultimele guvernări. Deci vine, după părerea mea, cu un credit consistent, ca personalitate. (...) Dar cel mai important lucru este că nu este suficient de clar asociat cu unul dintre partide, pentru că marile clivaje la noi sunt PSD contra PNL şi USR (...). A spune că Luca Niculescu este clar de la unii sau de la ceilalţi e greu de susţinut, drept urmare are uşi deschise. Cred că va depinde foarte mult ce face şi ce negociază. Îmi cer scuze că zâmbesc, dar nu pot să nu-mi imaginez discuţiile succesive despre Guvern cu PSD şi PNL. De aceea eu cred că are şanse", a adăugat Marian Preda.
Acesta consideră că Luca Niculescu nu are suficient sprijin, în condiţiile în care nici PSD şi nici PNL nu îl susţin iar sprijinul preşedintelui Nicuşor Dan nu este suficient.
"Din păcate suportul lui din spate cred că este destul de redus pentru că nici preşedintele, nici alte structuri nu au o autoritate suficient de mare faţă de aceşti actori importanţi în negocieri, de cele două partide", este de părere Marian Preda.
