Patronul FCSB, Gigi Becali, s-a declarat mulţumit de jocul echipei lui în meciul cu FC Botoşani, primul după plecarea lui Edward Iordănescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Golul trebuia să cadă, pentru că în prima repriză mingea a fost numai la noi, în a doua, mingea a fost numai la noi. Aşa îmi place mie jocul, chiar dacă pierdeam, îmi dau cuvântul de onoare că nu eram nemulţumit. Nu a vrut mingea să intre în poartă, care e problema? Pe mine mă interesează jocul. Ca dovadă, dacă joci, golul vine până la urmă. Dacă stai 45 de minute numai la ei, cât să se închidă? Au dau un gol aiurea, dintr-o aiureală, pe acolo. Puteau să mai dea şi încă două, dar tot îi baţi. Sau tot îi egalezi. Se poate, dacă dormea Ovidiu Popescu... El dormea acolo, se uita. Nu contează asta, contează că jocul mă interesează şi îmi place ce jucăm şi asta e bine pentru mine. (n.r. - cine a făcut schimbările) Toni Petrea, antrenorul face schimbările. Numai întrebaţi astea, că nu are rost să întrebaţi astea, antrenorul face shimbările. (n.r. - dacă s-a împăcat cu Budescu) Dar ce am eu cu Budescu, mă cert eu cu jucătorii? Îi cert eu pe ei, nu că mă împac cu jucătorii! Îi dai salariu şi te cerţi cu el? El face, tu îi plăteşti salariul, tu îi zici, tu îl cerţi, eşti stăpân, el slujeşte la echipă, acolo, meseria lui asta e, de fotbalist, slujeşte echipei. Eu zic şi el ascultă nemulţumirile mele. Dacă mă întâlnesc cu ei, sunt prieten cu ei. Dar pe un prieten nu îl cerţi? Nu v-am zis că sunt prieten cu el, l-am certat ca să nu mai facă! Lui i-a intrat în reflex asta (n.r. - să lovească mingea cu exteriorul) şi nu e bine. E bine că a intrat şi a câştigat meciul. El a câştigat meciul. El cu Stoica au câştigat meciul, cu golul de 2-1", a declarat Becali, la ProX.

Formaţia FCSB a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa FC Botoşani, într-un meci din etapa a XVI-a a Ligii 1, în care a revenit de la 0-1.

Au marcat V. Gheorghe ’78, Stoica ’86 şi Tănase ‘90+4 pentru FCSB, respectiv Braun ’24 pentru oaspeţi.

La caest meci a revenit pe banca FCSB Toni Petrea, cel care l-a înlocuit pe Edward Iordănescu, plecat de la echipă după un scandal cu Gigi Becali.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.