UPDATE - Mesaj Ro-Alert pentru zona de nord-vest a judeţului Tulcea şi pentru judeţul Galaţi / Ministerul Apărării: O ţintă aeriană, detectată la aproximativ 15 kilometri est de localitatea Reni / Aeronave militare ridicate de la sol

UPDATE - Mesaj Ro-Alert pentru zona de nord-vest a judeţului Tulcea şi pentru judeţul Galaţi / Ministerul Apărării: O ţintă aeriană, detectată la aproximativ 15 kilometri est de localitatea Reni / Aeronave militare ridicate de la sol

Un mesaj RO-Alert a fost transmis, vineri seară, pentru zona de nord-vest a judeţului Tulcea, cetăţenii fiind sfătuiţi să se adăpostească, deoarece există riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian. De asemenea, au fost avertizaţi cetăţenii din judeţul Galaţi. Ministerul Apărării a precizat că o ţintă aeriană a fost detectată la aproximativ 15 kilometri est de localitatea Reni.

UPDATE: Un mesaj Ro-Alert a fost transmis şi pentru judeţul Galaţii.

”În jurul orei 18:20, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a emis un mesaj RO-Alert  pentru zona  judeţului Galati, in urma solicitării primite de la autorităţile responsabile cu monitorizarea spaţiului aerian, prin care cetăţenii au fost avertizaţi să adopte măsuri de siguranţă faţă de posibila cădere a unor obiecte din spaţiul aerian”, au afirmat reprezentanţii ISU Galaţi.
 
Ministerul Apărării a precizat că o dronă a fost observată în apropierea graniţei. 

”Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat astăzi, 21 iulie, în jurul orei 18.00, o ţintă aeriană la aproximativ 15 kilometri est de localitatea Reni, în contextul unui atac cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură din Ucraina, aflate în proximitatea frontierei fluviale cu România”m, anunţă Ministerul Apărării.

Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţele Tulcea şi Galaţi.

Un mesaj RO-Alert a fost transmis la ora 18.22.

Un elicopter IAR-330 SOCAT al Forţelor Aeriene Române şi două aeronave F-18 ale Forţelor Aeriene şi Spaţiale Spaniole au fost ridicate de la sol pentru o misiune de cercetare aeriană.

 

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a emis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord-vest a judeţului Tulcea, în urma solicitării primite din partea autorităţilor responsabile cu monitorizarea spaţiului aerian, prin care cetăţenii au fost avertizaţi să adopte măsuri de siguranţă faţă de posibila cădere a unor obiecte din spaţiul aerian”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.

Aceştia le recomandă cetăţenilor să respecte măsurile transmise prin mesajul RO-Alert şi să se informeze numai din surse oficiale.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră