Fostul selecţioner Gheorghe Hagi a criticat, după Norvegia - România, scor 4-0, lipsa unui proiect de construcţie a unei echipe naţionale, lăsând să se înţeleagă că vinovaţi de acest lucru sunt antrenorul Mirel Rădoi şi conducerea FRF.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Suntem într-o situaţie dificilă, nu trebuie să ne fie ruşine, nici să zicem că fotbalul românesc nu mai are nimic. Din contră, trebuie să analizăm momentul, trebuie să fim la fel de optimişti cum am fost înainte. Succesul se construieşte şi trebuie să ştii să-l construieşti, atfel o să fie şi mai rău, şi mai greu să ajungem iar unde am fost odată. Trebuie să ştii să construieşti succesul. Asta însemană mentalitate, de aia succesul nu vine de azi pe mâine, îţi trebuie timp, îţi trebuie ani, trebuie selecţie, trebuie să ştii să o faci, sunt multe componente pe care să le aduci la acest cuvânt, succes. Cine poate, să fie optimist, cine nu poate şi nu e optimist, eu zic că ar fi bine să ne depărţim. Când ai un mediu optimist, vin şi rezultatele, rezultatele îţi aduc încredere şi vine succesul cel mare. În momentul de faţă, ceea ce am văzut m-a speriat şi de aceea am vrut să intru doar să vă spun că eu în continuare sunt foarte optimist şi cred că putem să avem succesul care a fost înainte. Nu cred, sunt convins, am convingere, am credinţă şi am curaj. Trei de C care la mine sunt foarte importanţi şi pe care noi trebuie să îi transmitem acestor copii. Ei trebui să aibă pe cineva în spatele lor care să îi conducă. Tot ce e în jurul lor, suporteri media, conducători, antrenori, toţi trebuie să fie superpozitivi şi ei doar să joace fotbal şi să aibă condiţii şi mediu ca să dea randamentul cel mai bun. O echipă naţională face rezultate atunci când ştii să construieşti un obiectiv puternic care are o mentalitate. Şi asta vine în timp, cu tineri şi talent. Trebuie să ştii să o faci, trebuie să ştii să construieşti acest succes, el nu vine de azi pe mâine, de azi pe mâine veţi găsi un rezultat cum a fost acum o lună, când eraţi toţi optimişti. Eu nu ies decât în momentele grele, acum e un un moment dificil al fotbalului românesc şi am vrut să-mi dau cu părerea, care e plină de optimism în continuare. Dar, atenţie, trebuie să ştim să muncim ca să construim acel succes! Trebuie să ştii ce obiectiv ai, unde vrei să ajungi. Văd că ne e frică să spunem că suntem buni, că putem să câştigăm. În această periaodă am avut şi foarte mulţi jucători foarte experimentaţi şi nu am câştiugat şi am folosit din când în când, sporadic, rar nişte tineri care au făcut foarte bine la U21. Atenţie, sporadic, din când în când, rar, făsă să fim convinşi de ei. Noi le transmitem această neîncredere pe care nu au cum să o ducă. Ei sunt singurii care nu pot fi vinovaţi în acest moment. pentru că ei au avut succes mare, dar nu ei sunt de vină. Aceşti copii depind de ce le tarnsmitem noi şi eu văd un negativism dus la extremă în momentul de faţă. În acest moment trebuie să fim foarte poztivi, iar aceşti jucători să aibă în spatele lor oameni care să iasă în faţă şi să le dea curaj şi încredere. Cum am zis eu, convingere, credinţă şi curaj. Altfel, nu mai avem nicio şansă. Eu am o încredere nebună că această generaţie poate să producă o echipă naţională puternică. Dar ca să-i faci pe aceşti jucători să joace bine, trebuie să construieşti acel mediu prielnic care lor să le dea un singur lcuru, linişte să joace fotbal, plăcerea de a juca fotbal, iar restul să le ia cei mari, cei de sus, adică antrenori, conducere, suporteri, media. Cred că se poate face o echipă mai mare ca a noastră.", a declarat Hagi, la DigiSport.

El a criticat şi faptul că Mirel Rădoi a schimbat mulţi jucători de la meciul din Islanda la cel cu Norvegia, şapte titulari.

"Noi nu suntem Germania, Spania, Franţa ca să schimbăm jucătorii de la o zi la alta. Mă scuzaţi, cum ne schimbăm lenjeria interioară aşa ne schimbăm jucătorii. Aşa ceva nu am văzut. Spuneţi că nu avem jucători, că selecţia e mică, nu avem mulţi, dar schimbăm jucătorii de la o zi la alta, de la un moment la altul, după şase luni joacă altul, după doi ani, sunt alţii. Luaţi formaţiile din ultimii patru ani şi vedeţi cum s-au schimbat jucătorii! Nu există coerenţă în idei, în proiect, în ce vrei să ajungi. Nu există! Ne schimbăm cum se schimbă vremea, de azi pe mâine. Şi atunci aceşti copii ce să facă? Se pun în carapace şi nu se bagă, nu au curaj. Credeţi că ei nu ne văd pe noi cum ne comportăm, ce e în jurul lor? Ba da! Şi sunt ultimii de care trebuie să vorbim, jucătorii. Noi trebuie să construim o echipă mare, nu de azi pe mâine, ce s-a întâmplat în ultima lună, când s-a trecut de la extaz la agonie. Acum două săptămâni eram <mamă, ce fotbal jucăm, mamă ce făceam!> Şi au uitat fotbalul în două săptămâni. Nu. Prea multe schimbări şi schimbările întotdeauna aduc neîncredere şi după aceea ajungem la confuzie. Şi mi-e să nu fi intrat în confuzie, să fim confuzi, să nu mai ştim ce facem. Trebuie să ai un proiect şi să-l prezinţi în faţa presei, în faţa României să spui ce faci. Pe termen mediu şi lung, nud e azi pe mâine (n.r. - întrebat dacă se referă şi la selecţioner?) Nu contează, oricine... Într-un proiect, oamenii care lucrează pentru România trebuie să fie cei mai competitivi, oameni care să fie împreună, <lucrăm pentru România>. Trebuie să fi un proiect foarte mare cu un obiectiv foarte clar. Copiii noştri sunt foarte buni, dar ei trebuie să trăiască şi să se dezvolte într-un proiect câştigător, ca să devină cei mai buni. Nu există altă strategie pentru mine. Cine nu crede să nu mai vină la stadion, să nu mai fie lângă echipa naţională. Sunt pozitiv iar, nu pozitiv de coronavirus, sunt optimist, pentru că eu am încredere mare în ei. Unde muncesc, răspund, unde sunt eu, e bunăstare şi există succes. Unde am fost eu a fost bunăstare şi succes. E mentalitatea de a încerca să devin cel mai bun, nu există altceva. Trebuie să o aspiri, trebuie să o trăieşti zi de zi, secundă de secundă. Cine poate să o ducă, atenţie! Cine se fereşte de acest lucru are o presiune mare. Presiunea e bună pentru că mie îmi creează adrenalină", a afirmat el.

Selecţionerul Mirel Rădoi a declarat, duminică, după înfrângerea suferită de România în faţa Norvegiei, scor 0-4, că rezultatul reprezintă o umilinţă.

"Mi-e ruşine de ruşinea dumneavoastră. În momentul în care joci de această manieră nu prea poţi să pui accent pe posesie sau să ai pretenţii de la o asemenea partidă. Sunt lucruri pe care nu le înţeleg şi este straniu să şi încerc să le descoper, să le aflu, cum o echipă care a jucat 120 de minute a făcut doar trei schmbări în primul 11, iar noi, o echipă care am jucat 90 de minute, nu am putut fi mai proaspeţi şi prezenţi în teren în seara asta, chiar şi pe mingea a doua, chiar şi pe posesie. În seara asta nu pot să remarc nici atitudine, nici reacţie. Dar nu mă voi lua de jucători, în continuare ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă. În momentul de faţă nu vorbim de un rezultat drastic, nici eu personal, nici ca echipă naţională, vorbim de o umilinţă. În momentul de faţă, între cele două echipe aliniate, cea din Islanda şi astă seară, mare diferenţă nu a existat, doar scorul, care nu are nevoie de nicio interpretare, de cuvinte, nu ştiu ce scuze am putea găsi în acest moment. Sunt diferenţe (n.r. - între tineret şi seniori) şi noi trebuie să-i integrăm pe jucătorii ăştia treptat. În următoarea perioadă va trebui, dacă oricum rezultate nu avem, cineva trebuie să-şi asume această schimbare de generaţii şi probabil o să apară din ce în ce mai mulţi. Sper să înţeleagă care sunt cerinţele pentru ei şi să nu mai apră astfel de rezultate. (n.r. - despre meciul cu Austria) Sincer, la ce gânduri mă trec acum, mă gândesc doar la o limitare de scor, să nu păţim şi cu Austria ce am păţit în seara asta. Vă spun sincer, la gândurile pe care le am acum. Poate mâine dimineaţă mă voi trezi altfel. Dar în momentul de faţă la asta mă gândesc, pentru că cunosc adversarul. Noi nu am reuşit să îi remontăm pe jucători după acea necalificare şi probabil că s-a văzut şi în această seară că noi nu am fost capacitaţi pentru miza acestei partide. În momentul de faţă nu am prea multe speranţe pentru partida cu Austria. Ştiu că nu este cel mai frumos mesaj pe care îl poate avea un antrenor, dar cred că este cel mai sincer. Felul în care ne prezentăm, asta este cea mai mare pierdere şi cea mai mare problemă după cele două partide, felul cum noi ajungem să fim în cele 90 de minute. Astăzi am arătat ca juniorii Norvegiei sau echipa a doua a Norvegiei. Jucătorii ar fi trebuit să arate atitudine faţă de colegii lor şi faţă de echipa naţională, în rest le cer scuze celor care au stat în faţa televizoarelor, celor care ne-au susţinut, pentru că în momentul de faţă nu doar noi am trăit o umilinţă, ci toată suflarea fotbalistică din România, o ţară întreagă a suferit o umilinţă în seara asta şi trebuie să o acceptăm cu toţii, indiferent din ce parte vine", a declarat Rădoi, la ProX.

Reprezentativa României a fost învinsă, duminică seară, scor 4-0 (2-0), pe stadionul Ullevaal din Oslo, de selecţionata Norvegiei, într-un meci din prima grupă a Ligii B din cadrul Ligii Naţiunilor.

Au marcat Haaland ’13, ’64, ’74 şi Sorloth ’39.

România va mai juca, miercuri, la Ploieşti, de la ora 21.45, cu Austria.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.