Selecţionerul Hansi Flick a declarat că echipa Germnaiei nu şi-a atins potenţialul maxim, deşi a marcat 12 goluri în trei meciuri în Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022, din care face parte şi România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am avut doar câteva sesiuni de antrenament. Scopul nostru a fost să câştigăm toate cele trei meciuri şi l-am atins. Am făcut un pas înainte. Nu suntem încă sută la sută, dar echipa este pe drumul cel bun. Băieţii pun în aplicare lucrurile aşa cum ne imaginăm. De multe ori, ultima pasă nu a fost corectă, momentul nu a fost bine ales, acestea sunt lucruri pe care trebuie să le îmbunătăţim", a spus fostul tehnician al lui Bayern Munchen, potrivit lequipe.fr.

În această lună, Germania a învins Liechtenstein în deplasare, cu 2-0, Armenia, acasă, cu 6-0, şi Islanda, tot în deplasare, cu 4-0. 

Clasamentul Grupei J este următorul: 1. Germania – 15 puncte, 2. Armenia – 11 puncte, 3. România – 10 puncte, 4. Macedonia de Nord – 9 puncte, 5. Islanda – 4 puncte, 6. Liechtenstein – un punct.

Următorul meci al Germaniei va fi la 8 octombrie cu România, la Hamburg.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.