Elena-Gabriela Ruse, locul 195 WTA, venită din calificări, a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-3, 4-6, 7-5, de poloneza Agneiszka Radwanska, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 32, în turul I al turneului de la Wimbledon.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ruse a făcut meciul carierei ei, dar din nefericire a fost întrecută de experimentata sportivă poloneză, în vârstă de 29 de ani, nu înainte ca românca să rateze şase mingi de meci şi după două ore şi 40 de minute de joc, în cea mai spectaculoasă partidă din prima zi a turneului.

La prima ei participare la un turneu de grand slam de seniori, Ruse a întâlnit o jucătoare cu 20 de trofee cucerite în carieră şi fostă numărul 2 mondial.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Îmbrăcată cam şcolăreşte de Adidas, sponsorul româncei, dar potrivit parcă pentru vârsta ei, Ruse a început timid partida de luni. Poate un pic copleşită de debutul pe tabloul principal al unui grand slam chiar pe terenul numărul 1, al doilea ca mărime de la All England Club, românca de 20 de ani s-a văzut condusă cu 5-0. Uşor-uşor, ea a intrat în ritm, şi-a urmat planul ei de joc şi, atât prin evoluţie, cât şi prin atitudine i-a cucerit pe spectatorii care au ocupat cam o treime din arena de peste 11.000 de locuri.

Ruse a fost la început zâmbitoare, fericită de ce i se întâmplă, că joacă la un asemenea mare turneu, s-a bucurat la un "challenge" reuşit, ca un copil care descoperă o jucărie, aceasta fiind probabil prima ei competiţie cu hawk-eye. În acelaşi timp, Ruse a fost politicoasă şi fair-play, aplaudând un <passing> al adversarei, ca marii jucători.

Treptat, Ruse s-a transformat într-o jucătoarte serioasă şi foarte concentrată, a devenit agresivă ca o fiară şi nu a mai zâmbit cand reluarea i-a confirmat că arbitrul a greşit, ba chiar i-a făcut un gest de dezaprobare, de ceartă.

Timiditatea a dispărut şi seriozitatea de jucătoare de tenis şi-a făcut apariţia. Un moment care a arătat o bună pregătire psihică a avut loc la 2-2 în setul decisiv. Ruse a avut 40-0 şi serviciul, dar a comis apoi nu mai puţin de şase duble greşeli. Publicul a încurajat-o pe româncă, aplaudând-o după primele erori, dar s-a plictisit apoi. Ieşită cu succes din situaţia dificilă, Ruse le-a cerut sprijinul spectatorilor cu mişcări ample ale ambelor braţe, iar spectatorii, cuceriţi de tânăra sportivă română - şi nu părea un public din ţara ei - au răspuns apelului.

Un alt moment amuzant a fost în pauza de la 4-3 pentru ea, din decisiv. Ruse are obiceiul "a la Simona Halep", de a-şi pune prosopul pe cap în timpul pauzelor. La acea întrerupere, românca a plecat cu prosopul pe cap şi a dat peste un copil de mingi, care îi era în cale şi pe care nu l-a văzut.

Ca joc, românca a evoluat entuziasmant după ce a scăpat de trac. Cu mingi pe marginile terenului, unele puse pe linie cu precizie de mare jucătoare, cu insistenţă pe o zonă laterală, apoi cu schimbarea bruscă a direcţiei, cu scurte executate impecabil de multe ori, cu loburi care au pironit-o parcă pe Radwanska, cu veniri inspirate la fileu, cu retururi imparabile. Dar serviciul este oscilant, cu mari scăderi de forţă şi precizie, loviturile mai ajung în aut şi în fileu, pentru că sunt momente în care ea alege soluţii mai puţin potrivite, din poziţii nu tocmai dificile.

După 0-5, Ruse s-a apropiat la 3-5, dar a pierdut primul set, cu 6-3. În cel de-al doilea, a reuşit break-ul la 2-1, l-a menţinut până la 5-3, când Radwanska a câştigat pe serviciul ei. Dar Ruse a făcut rebreak şi a luat setul al doilea, cu 6-4. În decisiv, Radwasnka a început cu break, însă românca a egalat imediat. Cele două jucătoare au mers apoi cu seviciul până la 5-4, când meciul a devenit dramatic. 

Şase mingi de break şi de meci a ratat Ruse, într-un ghem de aproape un sfert de oră, în care a dat totul, dar s-a lovit de defensiva de fier a polonezei. De la 5-5, ea nu a mai avut forţa de a se opune succesului adversarei şi a cedat următoarele două ghemuri şi meciul.

În faza următoare, Radwanska va evolua cu sportiva cehă Lucie Sfarova, locul 66 WTA.

Jucătoarele care acced din calificări pe tabloul principal îşi asigură un premiu de 39.000 de lire sterline (aproximativ 44.000 de euro) şi 40 de puncte WTA.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.