Fundaşul francez al echipei Sporting Lisabona, Jeremy Mathieu, s-a accidentat grav la genunchi, la un antrenament şi a decis să pună capăt carierei lui de fotbalist profesionist, la vârsta de 36 de ani, informează lefigaro.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mathieu intenţiona să se retragă la finalul sezonului viitor, dar accidentarea i-a schimbat planurile.

"M-am gândit că îmi voi încheia cariera într-un alt mod, dar asta face parte din fotbal. Am petrecut 19 ani trăindu-mi intens pasiunea, cu suişuri şi coborâşuri, cu bucurie şi lacrimi, cu victorii şi înfrângeri şi cu trofee incredibile. M-am bucurat foarte mult făcând ceea ce iubesc şi voi iubi mereu", a spus fotbalistul, într-un mesaj postat pe reţelele de socializare.

Apogeul carierei lui a fost între anii 2014 şi 2017, când a jucat la FC Barcelona, perioadă în care echipa a cucerit două titluri de campioană a Spaniei, de trei ori Cupa Spaniei şi o dată Liga Campionilor, Cupa Mondială a cluburilor, Supercupa Europei şi Supercupa Spaniei. El a mai evoluat la Sochaux, Toulouse şi Valencia. Mathieu a ajuns la Sporting Lisabona în vara anului 2017.

La echipa naţională a Franţei, fundaşul a strâns cinci prezenţe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.