Federaţia Română de Şah anunţă că a semnat, miercuri, în calitate de beneficiar, un contract de finanţare nerambursabilă a proiectului de digitalizare şi îmbunătăţire semnificativă a serviciilor publice furnizate. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 22.528.195,00 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă FEDR este de 16.884.724,23 lei, iar valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 5.643.470,77 lei.
Contractul a fost semnat de Vlad Ardeleanu, preşedintele FR Şah şi Ana Maria Buşoniu, director general al Organismului Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale (OIPSI) din cadrul Autorităţii pentru Digitalizarea României. Proiectul „Competenţe şi Educaţie Superioară prin Şah - C.E.S.S.“ a fost depus în cadrul Programului Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF) şi a fost elaborat cu sprijinul ADR în cadrul proiectului „Sprijin pentru consolidarea capacităţii administrative a Autorităţilor Publice Centrale în elaborarea şi implementarea proiectelor finanţate în cadrul PCIDIF 2021-2027”, cofinanţat din FSE+ prin Programul Asistenţă Tehnică 2021-2027.
Data începerii proiectului este 25 iunie 2025, iar data finalizării este 30 iunie 2028.
Implementarea sistemului informatic integrat avansat va digitaliza extensiv interacţiunile cu persoanele fizice şi juridice, optimizând astfel atât procesele interne care susţin furnizarea de servicii publice, asigurând o calitate superioară a acestora, precum şi acurateţe şi eficienţă sporite, precizează federaţia.
“Acest proiect face parte din viziunea pe termen lung a Federaţiei Române de Şah de a digitaliza serviciile publice pe care le oferim, ca metodă principală de a ajunge la cât mai mulţi oameni şi a le dezvolta competenţele în şah. Fie că vorbim despre cei mai mici dintre copii, care fac primii paşi în şah, sau despre profesorii care îi pot învăţa în şcoli tainele acestui minunat sport, sau despre profesioniştii care ne reprezintă ţara inclusiv în competiţii internaţionale la cel mai înalt nivel, beneficiile sportului minţii sunt incontestabile. Mulţumesc Autorităţii pentru Digitalizarea României pentru suport şi implicare, a înţeles perfect proiectul elaborat împreună cu colegii mei şi care va duce fără îndoială în primul rând la creşterea nivelului educaţiei prin şah pe toate palierele, de la instructori la elevi, de la şcoli la cluburi, de la sportivi la antrenori”, a declarat Vlad Ardeleanu, preşedinte al Federaţiei Române de Şah.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă digitalizarea şi îmbunătăţirea semnificativă a serviciilor publice furnizate de instituţie către beneficiarii direcţi ai Federaţiei Române de Şah prin implementarea la nivelul instituţiei a unui sistem informatic integrat care să sprijine activităţile principale de afiliere, avizare, organizare a competiţiilor şahiste, de supraveghere şi control a activităţii cluburilor, de promovare a domeniului şi educare prin şah, prin integrarea, fluidizarea şi automatizarea proceselor şi fluxurilor interne de lucru şi a funcţiilor de business ale instituţiei.
Rezultate aşteptate
Digitalizarea şi îmbunătăţirea semnificativă a serviciilor publice furnizate de instituţie către beneficiarii direcţi ai Federaţiei Române de Şah prin implementarea la nivelul instituţiei a unui sistem informatic integrat care să sprijine activităţile principale de afiliere/avizare, organizare a competiţiilor şahiste, de supraveghere şi control a activităţii cluburilor, de promovare a domeniului şi educare prin şah, prin integrarea, fluidizarea şi automatizarea proceselor şi fluxurilor interne de lucru şi a funcţiilor de business ale instituţiei.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.