Fotbaliştii de la FC Argeş au revenit la antrenamente după o pauză forţată de două luni cauzată de pandemia de COVID-19 care a afectat tot sportul mondial. Jucătorii au primit, sâmbătă, rezultatele primului test de coronavirus pe care l-au efectuat vineri, acestea fiind negative.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După ce medicii şi-au dat acordul, alb-violeţii au efectuat în sâmbătă dimineaţă primul antrenament. Şedinţa de pregătire a fost programată în grupuri de câte 4 persoane, aşa cum cere protocolul emis de Ministerul Sănătăţii. Antrenorul Ionuţ Badea şi colaboratorii săi, au stabilit ca antrenamentul să se desfăşoare pe cele trei terenuri de iarbă din cadrul stadionului Nicolae Dobrin. Primul antrenament a fost unul de reacomodare la efort, urmând ca de la începutul săptămânii viitoare, intensitatea şedinţelor de pregătire să crească treptat.

După aproximativ două ore, fotbaliştii şi staff-ul tehnic au revenit la hotelul la care echipa efectuează cantonamentul.

În acest stagiu de pregătire centralizată de două săptămâni, principalul grupării din Trivale a programat pentru elevii săi şi câteva teste fizice pentru a avea un punct de plecare în pregătirea fizică, informează gruparea piteşteană.

Sezonul se va relua la începutul lunii iulie cu un play-off, în care vor juca primele şase clasate din liga secundă, într-o singură manşă, echipele urmând să intre cu punctele înjumătăţite: UTA Arad(25 p), CS Mioveni(20 p), Turris Turnu Măgurele(20 p), FC Argeş, Petrolul Ploieşti şi Rapid Bucureşti câte 19 puncte fiecare. Play-off-ul este programat să înceapă pe 4 iulie, urmând ca UTA, CS Mioveni şi Turris Turnu Măgurele să dispute 3 meciuri acasă şi 2 în deplasare, în timp ce FC Argeş, Petrolul şi Rapid să joace 2 meciuri acasă şi 3 în deplasare.

4, 11, 18, 25 iulie şi 1 august sunt datele celor cinci runde care se vor juca în acest play-off, în timp barajul pentru promovarea în Liga I a fost programat pentru data de 5 august. Ordinea meciurilor din play-off urmează să fie stabilită în scurt timp de Federaţia Română de Fotbal.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.