Comitetul Executiv al UEFA a aprobat un nou format competiţional care susţine dezvoltarea fotbalului feminin la nivel juvenil, ca parte a strategiei de dezvoltare, informează frf.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Formatul competiţiilor va fi sub formă de ligă! În primul sezon, participantele competiţiei vor fi împărţite în două ligi (A şi B), în funcţie de coeficientul UEFA.

Runda 1

  • În fiecare ligă se vor forma grupe de câte patru echipe, care vor disputa mini-turnee
  •  Câştigătoarea fiecărui mini-turneu din Liga B va promova, iar ultimele clasate din Liga A  vor retrograda

Runda 2 

  • Pentru echipele din Liga A, această etapă va reprezenta varianta actuală a Turului de Elită, unde câştigătoarele grupelor şi cel mai bun loc doi se califică la turneul final
  • După disputarea acestei etape, câştigătoarele mini-turneelor din Liga B vor promova în prima ligă, iar ultimele clasate din Liga A vor retrograda, urmând a participa şi în prima etapă în următoarea ediţie a Campionatului European

Spre deosebire de formatul actual, gazda turneului final va disputa şi ea preliminarii şi va fi în una dintre cele două ligi, în funcţie de coeficientul său. Astfel, locul său la turneul final nu va mai fi unul garantat, ci va depinde doar de evoluţia şi rezultatele sale din fazele preliminare.

Noul format îşi propune să asigure competitivitatea prin disputarea partidelor între echipe care au coeficienţii de valoare apropiaţi. De asemenea, oferă fiecărei echipe oportunitatea de a se califica la turneul final.

Nu în ultimul rând, garantează disputarea a cel puţin 5-6 meciuri competitive pe sezon, care se vor desfăşura în perioadele UEFA deja existente. Noul format va fi implementat începând cu sezonul 2021/2022.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.