Elena Rîbakina a încheiat o săptămână perfectă la Turneul Campioanelor, învingând-o pe numărul unu mondial Arina Sabalenka, scor 6-3, 7-6(0) în finala de sâmbătă, şi câştigând primul său trofeu de final de sezon şi un premiu record de 5,235 milioane de dolari.
Într-o revanşă a finalei Australian Open 2023, câştigată de Sabalenka, Rîbakina a fost cea care a început în forţă, cu o serie de lovituri puternice, ignorând durerea de umăr şi reuşind să se distanţeze la 4-2 în primul set.
Jucătoarea numărul şase mondial, calmă, a revenit de la 15-40 în al şaptelea game, consolidându-şi avantajul şi asigurându-şi setul cu lovituri mai îndrăzneţe de pe ambele flancuri, lăsând-o pe Sabalenka, finalista din 2022, cu o sarcină dificilă de îndeplinit.
Rîbakina, campioana de la Wimbledon în 2022, a intensificat presiunea în setul următor, pierzând doar două puncte în patru game-uri la serviciu. Apoi, ea şi-a demonstrat calităţile de luptătoare într-un moment decisiv în game-ul al 10-lea, când Sabalenka a trimis un forehand în fileu.
Rîbakina şi-a intensificat serviciul puternic două game-uri mai târziu şi a forţat un tiebreak, în care kazaha a preluat conducerea încă de la început şi nu a mai cedat-o, asigurându-şi titlul.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







