Fotbal Club Universitatea 1948 a anunţat, joi, că mijlocaşul ofensiv Moses Abbey, în vârstă de 20 ani, a semnat cu gruparea alb-albastră un contract valabil până la finalul următorului sezon, cu opţiune de prelungire pentru încă trei ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tânărul jucător ghanez a evoluat în acest sezon pentru formaţia Ravenna, din al patrulea eşalon al Italiei. Abbey este unul dintre cei mai prolifici jucători ai Ravennei în sezonul 2022/2023, reuşind să înscrie de nouă ori şi să ofere şapte pase de gol în 34 apariţii.

Născut în Accra, mijlocaşul a jucat numai în Italia pentru echipele Rende Calcio şi Ravenna FC. Mijlocaşul a fost monitorizat o perioadă de formaţia AS Roma.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

El a debutat în fotbalul profesionist în urmă cu doi ani, pe vremea când evolua pentru Rende Calcio, la vârsta de 18 ani şi 6 luni, într-o partidă câştigată de echipa sa împotriva celor de la Città di Avireale, scor 1-0.

Ghanezul se va alătura FCU 1948 în momentul în care perioada de transferuri se va deschide.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.