Mai mulţi suporteri dinamovişti au protestat, miercuri seară, în faţa casei directorului general de la Dinamo, Bogdan Bălănescu, ei cerând readucerea la echipă a antrenorului Mircea Rednic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ei au avut torţe şi au afişat un banner pe care scria:  ”Îl vrem pe Rednic înapoi, altfel o să te tot vezi cu noi".

De asemenea, ei au scandat numele antrenorului Mircea Rednic.

Marţi seară, fani ai echipei Dinamo au protestat la Rin Grand Hotel, care aparţine acţionarului dinamovist Ionuţ Negoiţă, faţă de demiterea antrenorului Mircea Rednic.

Suporterii prezenţi în faţa hotelului au aprins torţe şi au scandat împotriva acţionarului Ionuţ Negoiţă. În urma protestului, o parte a spaţiului verde din faţa stabilimentului a luat foc.

Miercuri, fanii s-au dus la baza de la Săftica, unde au cerut să discute cu oficialii dinamovişti, ceea ce a dus la anularea conferinţei de prezentare a antrenorului Eugen Neagoe.

Eugen Neagoe a fost numit, luni, antrenor principal al FC Dinamo, în locul lui Mircea Rednic, care a fost dat afară după ce echipa a ocupat locul 9 în clasamentul Ligii I, cel mai slab din istorie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.