Prefectura din Marsilia a anunţat că 35 de persoane au fost rănite în violenţele de sâmbătă din oraşul francez, patru persoane fiind în stare gravă, informează La Provence.
Majoritatea răniţilor au părăsit deja spitalele în care au primit îngrijiri.
Pe de altă parte, pe reţelele de socializare s-a scris că un suporter englez ar fi fost împins şi ucis la metroul din Marsilia, informaţie dezminţită de autorităţi. Prefectura a precizat că de la metro au fost evacuată o persoană, însă aceasta este de naţionalitate franceză şi în prezent este în spital.
Mai multe violenţe au avut loc, sâmbătă, la Marsilia, unde s-a disputat meciul Anglia - Rusia, scor 1-1, din cadrul Campionatului European de fotbal.
Numeroşi suporteri englezi, ruşi şi francezi s-au bătut în zona Portului Vechi din Marsilia, cu câteva ore înainte de meci. Poliţiştii au folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe fani. Şase persoane au fost arestate.
Incidente au avut loc şi în afara stadionului Velodrome, unde forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene şi un tun de apă pentru a-i despărţi pe suporterii ruşi şi englezi care se băteau între ei.
Violenţele au continuat în arenă, unde la finalul partidei suporterii ruşi i-au atacat pe fanii englezi. Suporterii englezi au fost nevoiţi să se caţere pe garduri pentru a scăpa de fanii ruşi. Imagini cu un tată încercând să îşi protejeze fiul în timp ce suporteri mascaţi loveau fanii care se retrăgeau în jurul lui au devenit virale.
Federaţia rusă riscă din nou sancţiuni, după ce în urmă cu patru ani, la Euro-2012, în cazul său s-a luat o decizie cu suspendare de retragere a şase puncte, ca urmare a incidentelor din Polonia, la Euro-2012.




























