Echipa greacă Olympiakos Pireu se află la egalitate cu formaţia italiană AC Fiorentina, scor 0-0, la pauză finalei Conference League, care se dispută la Atena.
Este doar egal la pauză, în finala Conference League care se dispută la Atena, pe OPAP Arena, stadionul echipei AEK Atena. Echipa greacă a început cu un şut al lui Podence, în minutul 3, respins de Terraciano, iar Milenkovic a reuşit să înscrie în minutul 9, însă golul a fost anulat după verificarea VAR, pentru ofsaid.
În minutul 38 Bonaventura a centrat, Kouame a recentrat cu capul, dar Nico Gonzalez a ratat şutul. Totul a pornit de la o intervenţie greşită a lui Tzolakis. La faza următoare Terraciano a respins din faţa lui EL Kaabi, doborându-l la pământ pe atacantul marocan, dar nu a fost fază de penalti.
Echipele care au început finala:
OLYMPIAKOS: Tzolakis - Rodinei, Retsos, David Carmo, Ortega - Hezze, Iborra - Podence, Chiquinho, Fortounis - El Kaabi. ANTRENOR: José Luis Mendilibar
FIORENTINA: Terracciano - Dodo, Milenkovic, Lucas Martinez, Biraghi - Mandragora, Arthur – Nico Gonzalez, Bonaventura, Kouame – Belotti. ANTRENOR: Vincezo Italiano
Arbitri: Artur Soares Dias – Paulo Soares, Pedro Ribeiro (toţi din Portugalia)

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.