Alexia Tabacaru are 21 de ani şi studiază Media la Universitatea din Amsterdam. A absolvit un liceu teoretic din Bacău, iar în adolescenţă a făcut parte din echipa de organizare a festivalului I.D. Fest – o experienţă care i-a schimbat complet perspectiva asupra educaţiei şi a viitorului ei profesional. A plecat la studii în Olanda, din dorinţa de a continua ce începuse la IDFest şi de a scăpa din rigiditatea unui sistem care, pentru ea, nu a oferit suficient spaţiu de exprimare sau orientare profesională.
Libertate, comunitate şi responsabilitate – ce nu a învăţat la şcoală
Alexia a descoperit I.D.Fest, un festival de teatru organizat de adolescenţi, în vara dintre gimnaziu şi liceu. Era în căutarea unui spaţiu cultural în care să se simtă văzută şi valorizată. „Ce m-a atras în principal a fost sentimentul de comunitate şi de apartenenţă pe care îl promitea organizaţia, dar şi ideea de a lega conexiuni în jurul teatrului şi al artei.”
A început ca membră în departamentul de creaţie vizuală, unde se ocupa de grafică şi idei de conţinut pentru social media. Treptat, a ajuns să coordoneze întregul departament. A fost prima dată când a simţit că ideile ei contează şi că poate face ceva real, de la zero. „A fost înspăimântător la început, dar faptul că mi s-a acordat încredere şi responsabilitate reală pentru prima oară m-a făcut să mă raportez altfel la mine. Am simţit că pot.”
În rolul de coordonatoare a departamentului, Alexia a descoperit cât de valoroase sunt abilităţile ei creative, competenţe care în şcoală nu erau evaluate şi, cel mai adesea, nici măcar menţionate. „Am prins încredere în mine, iar experienţa mi-a deschis ochii la noi oportunităţi de viitor – am luat contact cu o meserie pe care mi-am dat seama că vreau să o practic şi în viitor. Acum îmi dau seama că am învăţat ce pot să fac abia când cineva m-a lăsat să încerc.”
Tot la I.D.Fest a descoperit şi o comunitate care a ajutat-o să se dezvolte şi a susţinut-o în tot parcursul ei. „I.D.Fest mi-a oferit ceva ce a lipsit cu desăvârşire în şcoală: comunitate, susţinere creativă şi un spaţiu sigur în care să-mi descopăr interesele. Cred că proiectele extracuriculare sunt vitale în dezvoltarea unui adolescent, mai ales când problemele cele mai comune vârstei precum lipsa de încredere, de motivaţie şi dezorientarea profesională nu sunt mai deloc abordate în şcoală”
Liceul în România: multă teorie, puţină orientare
În ciuda implicării extracuriculare, Alexia s-a simţit adesea pierdută în interiorul sistemului de învăţământ românesc. „În liceu m-am simţit foarte alienată de viitorul meu. În clasa a 12-a, presiunea de a alege o carieră era mare, dar materiile studiate nu mi-au creat o imagine clară asupra opţiunilor mele reale. Am rămas cu impresia că singurele mele opţiuni în ţară sunt medicina sau dreptul.”
Decizia de a studia în afară a venit din nemulţumirea faţă de flexibilitatea sistemului, dar şi din dorinţa de a continua ce începuse deja la I.D.Fest. „Ce am învăţat la I.D. sunt singurele deprinderi practice pe care le am din liceu. Asta mi-a oferit o bază importantă pentru tot ce fac azi în facultate.”
Studenţie în Olanda: feedback clar, libertate şi zero frică de profesori
Decizia de a pleca în Olanda a fost firească, dar tranziţia nu a fost deloc uşoară. Diferenţele între sistemul românesc şi cel olandez au fost vizibile încă din prima zi. „Cel mai greu mi-a fost să mă deschid către profesori, să îmi exprim părerile şi să pun întrebări. Veneam dintr-un sistem în care opiniile personale nu erau încurajate şi nu ştiam cum să vorbesc liber la seminarii, lipsuri care chiar mi-au pus mici piedici în primul an.”
În Olanda, studenţii sunt încurajaţi să-şi susţină punctul de vedere şi să întrebe. „Profesorii de aici nu mi-au spus niciodată că opinia mea este greşită, ci am fost mereu încurajată sa vorbesc şi să îmi motivez răspunsurile.”
Totodată, evaluările sunt clare, constante şi fără capcane. „Pentru fiecare materie ştii exact la ce să te aştepţi. Evaluările sunt corecte şi constante. În România mă obişnuisem să concentrez tot procesul de învăţare la finalul semestrului, ceea ce aducea cu sine şi foarte mult stres. Dar în Olanda nu există sesiune – şi tocmai asta m-a ajutat să am o relaţie mai sănătoasă cu învăţatul.”
Alexia observă că, spre deosebire de colegii ei internaţionali, a venit nepregătită pentru tipuri moderne de învăţare: prezentări orale, dezbateri, proiecte. Tot ce învăţase era mult prea teoretic. „Am simţit diferenţe foarte mari între mine şi alţi studenţi internaţionali. Mulţi erau deja obişnuiţi să-şi exprime ideile clar şi încrezător, să interacţioneze cu profesorii şi să susţină examene orale, prezentări sau proiecte practice. Eu în primul an am muncit în primul rând pentru a deconstrui temerile şi angoasele dobândite în şcoala românească.”
Ce ar schimba în şcoala românească
Întrebată ce ar schimba în învăţământul din România, Alexia nu are ezitări: „Aş schimba relaţia elev-profesor. Cred că de acolo pornesc multe dintre probleme: lipsa de încredere şi motivaţie, frica de greşeală, dar şi interesul scăzut al elevilor pentru şcoală în general. Eu abia când am ajuns în Olanda am descoperit ce înseamnă entuziasmul de a merge la şcoală şi de a învăţa. Cât timp elevii vor vedea şcoala ca pe o instituţie ierarhică şi aspră, nu văd cum educaţia poate să funcţioneze cu adevărat.”
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
