Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu, câştigătoare a ultimei ediţii a US Open, a devenit ambasador al mărcii de lux Dior, informează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sportiva de 18 ani, cu tată român şi mamă chineză, va reprezenta colecţiile de îmbrăcăminte pentru femei ale casei de modă franceze şi produsele acesteia de îngrijire a pielii şi machiaj.

Înaintea anunţului de marţi, Răducanu a apărut, în septembrie, la premiera mondială a filmului James Bond "No Time to Die", îmbrăcată într-o rochie în stil grecesc, realizată de directorul de creaţie al Casei Dior, Maria Grazia Chiuri, pentru colecţia Cruise 2022.

Tot luna trecută, la Met Gala, Răducanu a apărut într-o ţinută Chanel, înainte de a semna un contract cu Tiffany & Co, devenind ambasador al faimosului brand de bijuterii.

Acum, ea va lucra cu Churi şi cu Peter Philips, care conduc liniile de produse Dior pentru îngrijirea pielii şi machiaj.

Alte celebrităţi care au devenit de curând ambasadori ai mărcii franceze sunt vedeta K-pop Jisoo şi actriţa Yara Shahidi.

Într-un interviu acordat ediţiei britanice a revistei Vogue, Răducanu a precizat cât de important a fost pentru ea evenimentul de pe covorul roşu.

"A putea purta o rochie de genul acesta, realizată cu toată magia în atelierele Dior, a fost o experienţă unică. Broderia detaliată a fost excepţională şi am fost atât de onorată să particip la prima mea premieră de film în ea", a spus sportiva.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.